SCRISOARE DESCHISĂ DE INTENȚIE

Dragi români, locuitori ai spațiului Carpato-Danubiano-Pontic, pe fondul transformarilor profunde și a tulburărilor prin care trece poporul nostru, ca de altfel toate popoarele lumii, noi, toți cei ce am raspuns chemării străbunilor* și dorind din tot Sufletul pacea și bunastarea întregului neam, am hotărat să dăm glas Sufletului nostru.

Toate popoarele îsi caută radăcinile și valorile pentru a nu cadea pradă vandalismului de azi, ce urmarește doar consumismul și degradarea etică și ambientală.

Poporul nostru român își are rădăcinile în tradițiile milenare ale culturii daco-getice de la care am moștenit principalele valori ce sălășluiesc în inimile noastre: pacea sufletească din care înflorește înțelepciunea, generozitatea din care naște ospitalitatea, respectul și grija fața de natură, pământ, apă și păduri din care răsar responsabilitatea și traiul echilibrat. Suntem daco-români, un popor prevăzător, cu grija de gospodarie, trai sănătos și responsabilitate pentru generațiile ce vor urma. Noi vrem ca urmașii noștri să moștenească de la noi o țară curată și bogată.

Ținând cont de faptul că poporul nostru a fost umilit și îngenunchiat de-a lungul a doua milenii, este de înteles că acum ne este greu să ne unim idealurile și să ne recunoastem suveranitatea. Au venit peste noi romanii, popoarele migratoare, slavii, turcii și tătarii, austro-ungarii, iar în cele din urmă fasciștii, rușii sau interesele vestice, interese ce au venit să ne îndatoreze cu bani sau să ne impună vânzarea resurselor, bogația națiunii „Munții noștrii aur poartă/ Noi cerșim din poartă-n poartă”.

De douazeci și patru de ani am scăpat de tirania comunistă, dar oare ne e mai bine? Suntem mai puternici, mai liberi, mai sanatoși, mai drepti?

Dragii nostri români, poporul nostru este în continuare umilit, îngenunchiat, săracit și slăbit, deoarece stăpânii acestei lumi, ce formează cupolele de putere ale planetei au pus ochii pe această „gură de rai” și au decis să o pustiască…după ce ne vor lua totul, vor transforma țara aceasta într-o rampă de gunoi a Europei. Strategia folosită de ei este: „Imparte și stăpânește”. Multi dintre noi, din cei ce au rol de conducere, au căzut în mrejele lor. Aproape că este prea tarziu pentru a ne reuni forțele și a reînchega Sufletul Neamului. Totuși, de-a lungul a două milenii, am știut să ne ridicam de fiecare dată cand am căzut. Acum e mai greu decât oricând, dar cerem Mamei Pământ, puterea de a renaște încă odată.

Pentru a ne ridica e necesar să începem cu noi însine, să ne regăsim demnitatea și verticalitatea, să nu ne fie teamă să spunem adevărul, să avem putere de caracter și să nu cedam tentațiilor corupției din jurul nostru. E necesar să fim mesageri ai păcii, dar și luptători neînfricați pentru drepturile noastre, atunci când ne sunt calcate în picioare.

Vrem să fim lăsați în pace, să ne organizam prin propriile forțe. Vrem să investim în infrastructură și să ne gospodărim fără să ne prostituăm în fața marilor puteri care ne dau bani, dar ne iau resursele. Acasă la noi avem dreptul să decidem asupra viitorului nostru.

Noi cei ce semnăm această scrisoare, chemăm la unitate și la suveranitate întreaga Națiune ce simte că a sosit timpul unificării și a renașterii. Noi vrem ca toate branșele de gândire și activitate ale acestei Natiuni, să se unească într-o viziune și într-un program comun de renaștere a României. Noi nu separăm, noi unim și suntem autentici.

Cu această ocazie, lansăm un proiect – program de renaștere și unificare a Sufletului Neamului din pespectiva „celor de jos”, a celor simpli, ce își făuresc viitorul prin munca de zi cu zi, prin sudoarea frunții și prin puterea Sufletului și a voinței.

Noi suntem consensul poporului suveran, avem nevoie de întelepciunea bătrânilor, de sfatul țării, de autenticitatea idealurilor tineretului nostru, de asumarea responsabilității și de onestitate.

Propunem dezvoltarea resurselor locale, auto-gospodărire, desecretizarea „afacerilor de stat”, referendum popular în cazul împrumuturilor externe. Cerem ca avocatul poporului să fie numit prin referendum popular. Propunem reevaluarea conceptului de troc, auto-determinarea și protejarea resurselor țării. Propunem reevaluarea spiritualității noastre ancestrale de origine Cosmică și Telurică, Focul Dacilor, Lupul Dragon pe tricolor, reorganizarea locurilor sacre, atât cele dacice cât și cele paleo-creștine. Ne definim daco-români și suntem unul dintre cele mai vechi popoare ale planetei, valorile noastre fiind autentice. Propunem reevaluarea legilor naturale și divine, arta și cultura noastră ancestrală. Vrem să cultivam pământul și să consumăm o hrană sănătoasă. Vrem să sprijinim artizanatul în toate sferele sale de activitate. Vrem calitate în asa fel încât în fiecare bucată de pâine și în fiecare obiect creat de mâna noastră, să găsim o bucată de Suflet românesc.

Noi suntem Sufletul acestei Națiuni și avem deja consensul celor ce simt, pentru că suntem și ne recunoaștem a fi poporul suveran și ereditatea străbunilor noștri. Unii dintre noi, sunt descendenți direcți din triburile dacilor „Cei mai viteji și mai întelepți dintre traci” (Herodot). Propunem recunoașterea valorii prin merit personal, pentru ca cei ce ne reprezintă, să fie înainte de toate onești, apoi înțelepți și inimoși, să ne arate prin fapte valoarea lor și apoi să le dam încrederea noastră atunci când devin purtatorii noștri de cuvânt.

Dumnezeu să binecuvânteze vechea Dacie, România de azi și s-o îndrepte spre suveranitate, demnitate și prosperitate. Țara aceasta nu este doar a noastră și a copiilor noștri dar și a copiilor copiilor noștri, până la sfarșitul veacurilor.

Odată ce poporul nostru va renaște și va deveni prosper, va putea deveni un far de lumină și un exemplu pentru alte popoare, pentru ca împreună să propunem o Bioetică planetară pentru renașterea întregii familii umane ce locuiește pe acest pământ binecuvântat.

Suntem deschiși colaborării și cooperării internaționale, în condițiile în care vorbim și actionăm de la egal la egal și respectând justiția internațională bazată pe drepturile omului și pe dreptul la suveranitate. Nu suntem de acord cu corupția și expansionismul, spunem însă da prosperității și înfrățirii dintre popoare, dezvoltării și înfloririi potențialului fiecarui loc al planetei. Respectăm libertatea și drepturile indigenilor de pe toate continentele, le respectăm tradițiile, le onoram valorile.

Suntem români, fii ai planetei Mamă și punem bazele unei lumi mai bune și mai drepte. Nutrim speranța că această chemare a noastră va rasuna în Sufletul Poporului nostru prin mii de sunete și culori, prin chemarea străbunilor și prin îmbrățișarea luminoasă pe care o dam generațiilor ce vor veni după noi.

Așa să fie!

 

Prof. dr. Ovidiu Victor Coșbuc

Locatia: Deva,

Data: 1 iunie 2014